Exista un mod corect de a recicla cutiile de carton dupa utilizare?

Foarte des oamenii confunda ”a pune la reciclare” cu ”a recicla corect”; o cutie de carton murdara, umeda sau amestecata cu plastic poate contamina intreg lotul de reciclare, deci si materialele curate din acel container vor fi aruncate la gunoi, pierzandu-se sansa de a fi refolosite.

Cartonul este unul dintre cele mai utilizate ambalaje din lume. Din fericire, este si unul dintre cele mai usor de reciclat materiale, fiind compus, in mare parte, din fibre de hartie reciclabile, dar asta nu inseamna ca orice cutie de carton poate fi aruncata la reciclabile ”asa cum e”.

Un raport al Agentiei Europene de Mediu arata ca doar aproximativ 60% din cartonul colectat la nivel urban ajunge efectiv sa fie reciclat, restul fiind compromis din cauza contaminarii sau a colectarii necorespunzatoare. Fiecare cutie curata si uscata care ajunge corect reciclata inseamna economii semnificative de apa, energie si lemn. De exemplu, reciclarea a o tona de carton economiseste pana la 17 copaci si peste 25.000 de litri de apa.

Cum pregatesti cutiile de carton pentru reciclare?

Primul pas pentru reciclare incepe chiar la tine acasa cu:

Curatarea cutiei de carton

Inainte sa o pui in containerul galben sau albastru (in functie de sistemul de colectare din localitatea ta), verifica daca este curata. Resturile de alimente, petele de ulei sau urmele de lichide pot contamina fibrele din carton, facandu-l inutilizabil. De exemplu, o cutie de pizza unsuroasa nu este reciclabila, insa partea superioara, curata, poate fi rupta si introdusa separat la reciclare.

Daca ai cutii carton care au fost folosite pentru produse alimentare scoate foliile de plastic, pungile interioare sau elementele metalice.

Indepartarea benzilor adezive si a etichetelor

Desi poate parea un detaliu minor, benzile adezive si etichetele reprezinta o problema reala in procesul de reciclare. Multe centre trebuie sa le elimine manual sau prin procese suplimentare, ceea ce inseamna costuri mai mari si eficienta mai scazuta. Ia-ti cateva minute si dezlipeste-le cat mai bine posibil.

Pliaza cutiile pentru a economisi spatiu

Un alt gest simplu, dar important, este plierea cutiilor. Nu doar ca vei economisi spatiu in containerul de reciclare, dar vei facilita si transportul si procesarea ulterioara. In plus, un container bine organizat ajuta la mentinerea curateniei si la evitarea amestecului cu alte materiale nepotrivite.

Ce tipuri de carton pot fi reciclate?

Desi toate cutiile de carton se aseamana, ele pot fi extrem de diferite in compozitie, textura, grosime si structura, varietate ce are legatura directa cu scopul pentru care a fost creata - pentru protectie, altele pentru prezentare, iar altele pentru rezistenta la umiditate sau grasimi. 

Cartonul ondulat

Cartonul ondulat este, fara indoiala, cel mai cunoscut si mai usor de reciclat tip de carton. Il intalnesti zilnic in cutiile de ambalaj pentru produse mari: electrocasnice, mobilier, pachete online sau chiar in cutiile de transport din supermarketuri. Se recunoaste simplu prin structura sa distincta: doua straturi netede de hartie intre care se afla un strat interior ondulat, ce actioneaza ca un amortizor. Aceasta forma nu doar ca ii ofera rezistenta la presiune si socuri, ci il face si ideal pentru reciclare.

Deoarece este fabricat aproape integral din fibre de hartie naturale, cartonul ondulat poate fi refolosit de pana la sapte ori, fara ca proprietatile sale sa fie afectate in mod semnificativ. Dupa reciclare, devine materie prima pentru noi cutii, tuburi de hartie, ambalaje de protectie sau chiar hartie pentru scris. Conditia esentiala este ca materialul sa fie curat si uscat. Orice urma de ulei, apa sau resturi alimentare il face impropriu pentru procesul de reciclare, deoarece fibrele isi pierd coeziunea.

Cartonul neondulat sau plat

Cartonul plat, numit si ”carton solid” sau ”carton compact”, este tipul de material din care sunt facute cutiile de cereale, ambalajele de paste, cutiile de parfumuri, cosmetice sau medicamente. Este mai subtire decat cel ondulat si nu are stratul interior de aer. Desi pare fragil, este un material valoros din punct de vedere al reciclarii, deoarece contine fibre lungi si de calitate, usor de reprocesat.

Multe au la exterior un strat lucios, protector, care ofera rezistenta la umezeala si un aspect estetic. Acest strat poate fi realizat din ceara, lacuri sintetice sau plastic laminat, iar acestea reprezinta o bariera in calea reciclarii. In centrele de reciclare, acest strat este greu de separat de fibra de hartie, iar in unele cazuri, intreaga cutie este exclusa din proces.

Cartonul gri sau reciclat

Cartonul gri este rezultatul direct al reciclarii hartiei si cartonului deja folosit. Il recunosti usor prin aspectul sau mat, usor neuniform si prin culoarea cenusie. Este folosit frecvent pentru confectionarea dosarelor, ambalajelor pentru incaltaminte sau capacele interioare ale cutiilor de produse.

Desi provine din materiale reciclate, acest tip de carton poate fi din nou reciclat, atata vreme cat nu este murdar sau contaminat. Singura limitare este numarul de cicluri de reciclare: fibrele de hartie se scurteaza cu fiecare proces, iar dupa 5-7 utilizari devin prea fragile pentru a fi refolosite. In acel moment, ele sunt de obicei amestecate cu fibre noi pentru a restabili calitatea.

Cartonul cerat sau plastifiat (caz special)

Acest tip de carton ridica cele mai multe probleme in procesul de reciclare. Este vorba despre acele cutii aparent din carton, dar care sunt acoperite cu un strat subtire de ceara, plastic sau aluminiu. Aceste straturi sunt adaugate pentru a face ambalajul rezistent la lichide sau grasimi, fiind folosite mai ales pentru produse alimentare precum supele instant, sucurile, laptele sau sosurile.

Problema apare din cauza compozitiei mixte: hartia se combina cu materiale nereciclabile in acelasi produs, iar separarea lor necesita echipamente speciale. In multe zone, aceste ambalaje nu sunt acceptate in containerele obisnuite de reciclare, ci trebuie duse la centre speciale.

De exemplu, cutiile de lapte sau de suc de fructe tip ”Tetra Pak” sunt realizate dintr-un amestec de 75% carton, 20% plastic si 5% aluminiu. Desi compozitia lor pare complexa, ele pot fi reciclate in instalatii moderne care separa straturile prin procese de spalare si incalzire. In Romania, exista cateva centre care colecteaza aceste ambalaje separat, dar este important sa verifici eticheta sau indicatiile locale de colectare.

Cartonul colorat sau imprimat 

Cartonul colorat, folosit adesea pentru ambalaje decorative sau cutii de cadouri, poate fi reciclat, insa procesul este mai dificil din cauza cernelurilor si a pigmentilor folositi. Cerneala trebuie indepartata in timpul procesului de reciclare, iar unele vopsele contin compusi chimici care pot afecta calitatea fibrelor. Cu toate acestea, majoritatea centrelor de reciclare moderne au tehnologii de ”deinking” (eliminare a cernelii), permitand reutilizarea materialului.

Cartonul contaminat 

Exista o categorie de carton care, desi tehnic reciclabil, devine irecuperabil din cauza contaminarii. Aici intra cutiile de pizza, ambalajele cu resturi alimentare, cutiile ude sau cartonul amestecat cu alte materiale (folie de aluminiu, banda adeziva, polistiren). Fibrele de hartie din carton absorb grasimea si lichidele, iar acest lucru impiedica formarea unei paste de hartie curate.

Cum verifici daca cartonul este reciclabil?

O metoda simpla pentru a testa reciclabilitatea unui carton este sa te uiti la simbolul de pe ambalaj – acel triunghi format din trei sageti, in interiorul caruia se afla un numar. De exemplu, simbolul ”PAP 20” indica un carton pur, complet reciclabil, in timp ce ”PAP 21” sau ”PAP 22” semnaleaza un material compozit, cu alte elemente adaugate.

Daca nu ai acest simbol rupe o bucata mica din carton. Daca se rupe usor si nu lasa urme lucioase sau plastifiate, este probabil reciclabil. Daca observi o pelicula de plastic sau o rezistenta elastica, inseamna ca materialul contine aditivi care ingreuneaza reciclarea.

E usor sa crezi ca o singura cutie aruncata gresit nu conteaza. Dar imagineaza-ti sute de mii de oameni gandind la fel. Rezultatul este o cantitate uriasa de deseuri care ar fi putut fi refolosite, dar care ajung sa polueze solul si apele.

In plus, contribui la o economie circulara, unde materialele sunt refolosite, nu risipite. Fiecare cutie de carton pe care o pregatesti corect pentru reciclare devine parte dintr-un lant pozitiv – unul care incepe cu tine si ajunge sa influenteze comunitatea din jur.

Asadar, data viitoare cand despachetezi o comanda, nu privi cutia ca pe un simplu deseu. Gandeste-te la ea ca la o resursa. Curata, pliaz-o, sorteaz-o corect si las-o sa isi continue drumul.



Did you find it helpful?
LIKE
DISLIKE
Se încarca...